duminică, 25 octombrie 2009

Debutul lui CLS shooting brake, amânat din cauza crizei

Mercedes pregătea pentru anul 2010 lansarea celei de-a doua generaţii a modelului CLS, şi odată cu aceasta voia să introducă şi o versiune shooting brake în trei uşi a acesteia, însă datorită crizei financiare apărute lucrările vor fi oprite. Noul model va fi construit pe baza conceptului Fascination.

Fascination a fost prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris din 2008 şi se credea că actualul E-Klasse va împumuta din designul acestuia. Acest lucru nu s-a adeverit, germanii pregătind un nou pionier pentru piaţa auto. Odată cu lansarea noii versiuni a lui CLS, Mercedes va deţine monopolul în acest nou segment al maşinilor, aşa cum s-a întâmplat şi in anul 2004, când constructorul din Stuttgart dezvelea prima generaţie a lui CLS.

Versiunea shooting break se va baza pe platforma actualului E-Klasse şi va dispune probabil de aceleşi motorizări. În acest caz vom putea vedea sub capota noului model unităţi diesel şi benzină V6 şi V8, dar şi propulsoare supraalimentate cu patru cilindri.

joi, 8 octombrie 2009

Renault Fluence

Renault Fluence,lansat pe piata din Romania

Compania Renault a lansat joi în
Renault Fluence, model menit să înlocuiască Megane Sedan. Noul Renault va putea fi achiziţionat la preţuri cuprinse în 12.900 şi 16.950 euro, inclusiv TVA.

Masina este disponibilă în patru versiuni de echipare, Authentique, Expression, Dynamique şi Privilege şi cu trei versiuni de motorizare.

Propulsorul pe benzină are o capacitate cilindrică de 1,6 litri, dezvoltă 110 Cai putere (CP) şi poate fi cuplat fie la o transmisie manuală, fie la una automată.Renault Fluence va dispune în dotarea standard de aer condiţionat, ABS cu asistenţă la frânarea de urgenţă (AFU) şi şase airbag-uri.

Cele două motorizări diesel au 85 CP, respectiv, 105 CP, dintr-un propulsor de 1,5 litri.Renault a început să preia comenzi pentru noul model, însă primele livrări către clienţi vor fi realizate la începutul lunii noiembrie.

Modelul Fluence este produs la Bursa, în Turcia, în fabrica Oyak, în locul Megane Sedan, pe aceeaşi linie de fabricaţie.

joi, 1 octombrie 2009

Hyundai Genesis Coupe

Hyundai Genesis Coupe l-a intrecut in materie de vanzari pe fratele sau cu patru usi, Genesis Sedan. Succesul in vanzari al acestui model este cu atat mai neobisnuit daca luam in considerare faptul ca Hyundai Genesis Coupe a avut un buget de publicitate mai mic decat Genesis Sedan.

Momentan, Hyundai Genesis Coupe este disponibil cu o singura motorizare, iar clientii au preferat nivelele superioare de echipare. Hyundai Genesis Coupe este disponibil cu un propulsor Lambda V6 de 3.8 litri, gama de motorizari urmand sa primeasca un propulsor supraalimentat de 2.0 litri.

Dealerii Hyundai se asteapta ca vanzarile lui Genesis Coupe sa ramana in crestere odata cu lansarea noului propulsor si a unei noi versiuni de echipare. Noua versiune de echipare se va numi R-Spec si va avea un pret de pornire de 24.000 in Statele Unite ale Americii. Aceasta versiune de echipare va contine in standard un sistem de franare de la Brembo, o suspensie sport si un diferential cu alunecare limitata